Piiis, pis pis...porumbelul

Mi-e somn, ingrozitor de tare.

Ca dupa orice sesiune urmata de restante, nimic din fiinta mea nu mai e valabil. Simt cum mi se prelinge si personalitatea de la starea generala de oboseala. Mai am de recuperat odihna pentru 2 nopti nedormite, ca una zic eu ca s-a reglat aseara.

Intr-o zi de munca, ajung la sebici in 45-60 min. Azi am facut timpul record de 30 minute si mi s-a parut cel mai lung drum ever. Aveam senzatia ca peretii subteranului, tevile de pe marginea culuarului metroului trec precum anii pe langa mine. Nu ma mai interesa ca un idiot imi analiza fundul, ca una isi clefaia guma langa urechea mea, nimic. Cand am ajuns la victoriei simteam ca murisem si facusem o plimbare moderna de apoi, plimbare in care apa era tunel, barca era metrou si plata fusese cu cardul, nu in monezi. Ca sa fie ziua excelenta, n-am gasit la patiserie micul meu dejun preferat, imi era frig si somnul ma sapa din ce in ce mai adanc. Dar deliciul zilei a fost la iesirea din metrou, la coloane, unde sunt multisoare statii de autobuz in care vezi fel de fel de oameni. Un nene, vai viata lui ca arata ingrozitor, alerga un porumbel cu "pis-pis" de parca era un copil de ala de 4 ani care alearga dupa tot ce se misca. Nenea ala era bestial, atingea culmile prostiei si ale retardarii mintale. Atunci mi-am dat seama ca ma simt de fapt f bine, ca ma bucur ca am avut pt ce sa nu dorm, pt ca am dat examene, ceea ce inseamna ca am privilegiul (spre deosebire de altii, nu exagerat de multi) de a invata, de a dezvolta creierul, de a depasi conditia de pis-pis la o pasare.

Intr-un final am ajuns la birou si cu ajutorul unei cani de cafea mi-am trezit si fizicul.

In speranta ca porumbeii nu se vor transforma in pisici, s-avem o saptamana frumoasa de munca!

Nesimtirea la putere

Din ciclul "sunt plina de spume in urma intamplarilor de azi"...

Nu inteleg de ce unii oameni sunt atat de nesimtiti. Azi m-am lovit de diverse situatii, parca voia cineva sa iau doza full intr-o singura zi.

Una din situatii e clasica. Nu am masina, n-as avea bani acum nici sa o intretin, deci nu ma plang de asta, si merg cu ce apuc, rapid sa fie. Drumul meu clasic presupune sa schimb 2 tramvaie si 2 linii de metrou. Nu cred ca exista zi in care sa nu ma fi imbrancit cineva sau sa se inghesuie langa mine, dar azi m-a scos din pepeni o muiere de vreo 120 kile cu mustata, care avea ca anexe 2 plozi sictiriti.

Cand intri langa usa in tramvai suporti ca un amarat soarele, picioarele iti sunt inghesuite de bucla aia de la usa si mai esti si intrebat de vreo 5 daca cobori la prima. Ei bine, azi cobor la prima sa fac loc unui tip, amabil ce-i drept, si ma trezesc cu cireada aia de femeie ca isi ingheasa copiii de vreo 10 si 14 ani in locul meu, si-asa stramt. Am urcat totusi inaintea ei si mai-mai sa imi tranteasca o buca. Ma bucur enorm ca nu a facut asta ca muream acolo asfixiata. Nu vreau sa par fitoasa, ingamfata sau in alte feluri, dar da-o-n mama ei de treaba, cu mustata aia ii facea concurenta prietenului meu cand nu se rade o saptamana. Cand s-a strambat la mine am crezut ca e masina de rebu langa mine si ma confunda cu un trotuar nematurat. Ah, in tramvai urcase odata cu mine o femeie cu un carut si inca un pici de vreo 4 ani. Dupa ce s-a urcat vaca, la a 2-a statie trebuia sa cobor si ghici ce mi-a zis cand am rugat-o sa imi faca loc...Ei bine sa astept domle ca imi face loc in statie ca acum nu e loc de carut. Sarmana si-a inghesuit carutul sa incerce sa imi faca loc...cireada ordinara de grasime...cum sa dea vina pe o femeie cu bebe mic ca nu ai loc de ea? Pun pariu ca ea cand era insarcinata sau cu plodul mic matura cu mustata oamenii de pe scaune ca sa isi exercite ea dreptul la scaunele alea speciale. Eh, noroc cu bunul simt al tinerilor din tramvai ca i-au facut loc sa nu mai incurce. Vorbeste lumea ca tinerii sunt golani si nesimtiti, dar ponderea alora de la care se presupune ca au invatat tinerii e mai mare.

Al 2-lea caz e din tabara cealalta, de tanar golan si nesimtit, sau chiar de mai multi, daca ii iau in considerare si pe aia de la coltul blocului care grohaiau comentarii libidinoase dupa ce am trecut de ei. Dar lor ce sa le faci, daca invata de la specimene precum cel de mai sus, sau doar pleaca urechea mai mult la golania din fata blocului decat la spusele unei mame de treaba si cu bun simt? Nimic. Te poti gandi doar ca si-o vor lua "in freza" candva de la viata si vor invata sa fie oameni.

Eh, acestea fiind scrise, las aici nervii cu care am ajuns acasa si pana se va fi terminat clipul urmator, voi fi lapte si miere.

Viata e frumoasa

:) Tocmai am terminat de lucrat o anumita parte dintr-un proiect si e foarte ciudat ca am sentimentul asta. Ce am lucrat eu azi s-a intins pe parcursul a 7-8 ore si e echivalentul unei teme la statistica la care ai terminat calculele dar inca nu te-ai apucat de interpretari. Ma asteapta inca 2-3 ore de munca care presupune mari batai de cap insa pentru prima data dupa muuuult timp nu ma simt o bosita si abia astept sa ma intorc la cifrele alea dragute care au sens doar pentru cei 6-8 oameni care lucreaza la acest proiect.

Cred ca starea de bine mi se trage de la semnificatia zile de azi, de la faptul ca azi am facut 2 ani de cand lucrez in acelasi loc, 2 ani de cand invat, ma bucur, dau cu capul, pic, ma ridic si fac toate astea intr-un mediu cu oameni tineri si intelegatori. Imi iubesc echipa, cu bune si rele, cu defecte si calitati, pentru ca fara ei nu as fi ajuns aici azi.

Am dat deja 4 examene din semestrul asta si cu ce mai am de facut, urmatoarele 4 weekenduri sunt compromise. Dar cine a vrut la masterul ala complicat care presupune mai multa munca decat era la facultate la zi :) ? Da, eu. Nu as putea spune ca imi place in totalitate ce fac acolo, insa imi spun in fiecare zi ca materiile absurde vor trece si eu voi ramane doar cu informatiile selectate de mine, cele care imi vor folosi pe viitor. Sper sa fie asa.

Nu stiu cum fac, dar mai niciodata nu am timp. De blog se vede clar ca nu mi-am facut. Abia astept sa imi iau un mini-pc sau un super telefon care sa imi permita sa fructific ideile care vin cand merg pe strada, cand astept pe cineva sau cand sunt pe drumuri. E o enigma pentru mine cum acum un an si ceva imi gaseam timp de toate...ce-i drept nu prea aveam viata personala. Acum am, si se pare ca dorinta umana de a avea pe cineva alaturi, de a primi si dedica timp ne face sa lasam treptat anumite obiceiuri. Urat din partea mea ca om, urat fata de mine. Din cand in cand am deschis pagina asta, am scris un titlu, o propozitie si apoi am dat save..."lasa ca scriu mai tarziu, acum a sunat cutare sa ii trimit documentul ala".

Eh, sunt aeriana...azi imi propun pentru a nu stiu cat-a oara sa revin, sa mai scriu gandurile alea de peste zi.

For you my sweet...

Koop - Koop Islands Blues

Schimbari

Mi-a venit in gand vorba cu lipsa timpului si...mi-am amintit de pagina asta.

Am stat 3-4 luni intr-o anumita letargie si de ceva vreme am realizat ca desi m-am detasat de toti si toate, nu a fost bine. Explicatie: nu am citit nici o stire, nici un mail de pe nici un grup, nimic legat de viata pe care o aveam inainte (cu exceptia muncii). M-am trezit cu 2000 mailuri de pe diverse grupuri si am inceput sa citesc tot din ultimele 4 zile. Am realizat cu parere de rau ca nu muream daca alocam 15-30 minute pe zi sa citesc pe diagonala niste topicuri care atunci devenisera expirate.

In schimb, in timpul acesta am invatat sa muncesc doar la munca si cand plec de la birou sa fiu eu, sa ma bucur de orice altceva. El m-a ajutat fara sa imi dau seama sa fac asta si ii multumesc. El e iubirea mea, printul meu scos din filele unui basm, special pentru mine, acum aproape jumatate de an.

A fost frumos, dragut, unic. Inca este, dar...(trebuia sa intervina si nesuferitul "dar")..dar acum simt ca am pierdut toate lucrurile alea de care m-am indepartat. Acele lucruri ma faceau sa ma simt un copil mic si trasnit care poate face tampenii si totodata traznai minunate si inedite.

Eu nu vreau sa fiu mare inca, mai vreau sa copilaresc, sa chiulesc de la facultate sa merg la film sau la suc, sa vorbesc cu prietene la telefon sa facem caz de un subiect banal, sa muncesc la 2 dimineata si a 2a zi sa intarzii cu scuza ca am avut ore, sa am timp sa frec duda pe net si sa mai citesc cate in blog si...multe altele.

Stiu, singura mi-as spune "ai vointa" :) Dar nici nu m-as condamna ca imi doresc sa o mai "ard" studenteste.

Sunt napadita de ganduri bune si rele legate de aceasta schimbare. Cale de intoarcere nu prea mai este asa ca, acum voi putea sa dorm mai linistita(cel putin usurata de un gand care ramane aici). Ma duc sa ma cuibaresc langa printul meu si poate in vis voi face o tampenie care sa imi opreasca setea de vechi si nebunie.

Un taximetrist mi-a dat peste nas

Long time no write...

Sunt acasa, in micul meu orasel si aseara vanam un taxi care sa nu fie ocupat cu o comanda sau care sa nu fie pat pentru soferul prea obosit. Gasesc cateva aliniate, in primul se doarme, in al 2-lea sofer tanar, chiar dragutel, nu are fata de psihopat, intreb daca e liber si urc in spate. Omul era ocupat sa vorbeasca pe geam cu cel care dormea pana mai devreme. Ma enrvez si ii zic unde sa mearga si sa lase discutiile pe mai tarziu ca se intoarce repede. Zice prin statie ca a luat pasager, inchide geamul si pleaca cu un zambet satisfacut. Discutia a urmat ceva de genul:
Eu: -Ce e asa amuzant? Chiar merita sa ramai sa termini discutia?
El: - Nuu, terminasem de mult de vorbit cu colegul si era despre munca.
Eu: -Aha, chestii de munca de genul "Fraiere, te-a vazut dormind si ai pierdut-o. Dar te las sa ma rogi sa iti spun unde sta :P"
El: -Nu, de ce crezi asta?
Eu: -Sunt crescuta printre baieti, nu e mare chestie de ghicit, plus ca am un amic care a fost taximetrist chiar pe firma asta.
Tace si zambeste iar. Ma intreaba exact unde sa ma lase pe strada unde ii dadusem indicatii si apoi zice: "Uite faza era ca am primit comanda de 2 masini in alee (zona plina de colorati, faimoasa pentru batai si furturi) si noi eram singurii 2 liberi iar cand ai aparut tu si am zis ca am comanda a ramas sa plece singur si au urmat injuraturile de rigoare ca l-am lasat asa."
Am ramas masca, dar nu pentru poveste, ci pentru ca momentul si starea mea erau de asa natura incat psihicul meu nu suporta sa nu aibe dreptate si tipul imi demonstrase (involuntar) ca nu-s asa buric cum ma cred. Am ajuns si pana in casa m-am dezmeticit.
Faza a fost ciudata dar mi-a prins bine, mi-am dat seama ca de la atatea cluburi si persoane de fite intre care am stat 3 zile ma cam molipseam si eu.
Morala: Nimeni nu e cel mai important om de pe pamant si in timp ce unii se cred asa, altii muncesc pe branci, altii se nasc, altii mor, altii isi risca viata, altii fac dragoste samd. Viata e scurta si daca o pierdem traind intr-o mica fantezie, ce rost mai are ca ne-a fost data?

"Te iubesc"

Aceasta declaratie are semnificatie diferita pentru fiecare in parte. Pentru cei ce se indragostesc imediat de cineva care le da atentie e modul de a le arata asta, pentru cei care vor sa prosteasca repede pe cineva dandu-le atentie e doar o metoda de a ajunge(sau a incerca macar) repede in pat cu persoana respectiva, insa exista si categoria aia care imi place mie. Oamenii care se cunosc suficient de bine pe parcursul unor saptamani, luni si tin din ce in ce mai mult unul la altul pana isi dau seama ca se iubesc. Frumoasa tipologie de om cea din urma.

Mie imi place sa cred ca sunt din ultima categorie, poate de aia mi se pare si cea mai frumoasa. Pentru mine exista o nedumerire. De ce atunci cand nu esti sigur daca iubesti pe cineva si iti face un lant de faze/fapte frumoase si te impresioneaza enorm, sau cand o vezi suparata in momentele in care simti ca toata lumea e a ta, iti vine sa ii spui ca o iubesti, desi nu esti sigur pe asta? E un impuls prost al omului cauzat de euforia clipelor de fericire sau e o rabufnire a subconstientului care vrea sa strige un adevar pe care tu nu vrei sa-l vezi? Acel impuls nestapanit poate provoca multe probleme, gen persoana careia te adresezi sa nu iti raspunda la fel, sau chiar sa astepte asta de mult pentru a-ti raspunde la fel. Dar daca mai tarziu iti dai seama ca nu era chiar iubire ce simteai, nu te simti apoi vinovat ca ai fortat declaratia celui drag?
In prag de licenta imi trec prin minte din ce in ce mai des amintiri din liceu si mi-am amintit si de dilema asta prin care am trecut. Mi s-a declarat iubirea si am dezamagit pentru ca nu simteam ca era inca momentul. Apoi, cand am spus-o si eu, nu am fost crezuta. Pana la urma a iesit o intreaga caterinca din faza asta, cu final fericit si o amintire amuzanta de ansamblu. Update: Tot atunci am inteles si simtit semnificatia profunda a acelor cuvinte si am renuntat la o vorba clasica imprumutata de la altii ce continea si "te iubesc"...
In asteptarea momentului cand voi declara pentru a 2a oara iubirea cuiva ma pregatesc sa fiu licentiata, poate asa o sa iubesc mai cu cap :P

Emotii din trecut

Mai am un hop, licenta de terminat si sustinut si cu cateva ore inainte de ultima zi de inscrieri nu am nici macar poza de diploma. In cautarea uneia acceptabile am ajuns prin trecut. Aminitiri de pe tot parcursul liceului m-au facut sa rad de ce fata avea fiecare. Am tinut-o asa pana la cele de la festivitatea de absolvire si banchet. Acolo eram frumosi dar tristi, cu doliu, dar totusi asa frumosi si uniti. Mi-e dor de zilele alea. Imi era frica de nimicul ala de BAC iar acum am trecut de atatea examene grele si ma impiedic de un program care nu imi iese cum vreau eu. Sper sa fie licenta asa usoara cum mi se pare mie acum, mai ales dupa ce o sa o termin in seara asta ( ingras porcul in ajun :D ).
As posta o poza de grup aici insa daca as vedea-o mai des nu ar mai avea acelasi farmec. Mi-am revazut diriga in acele poze, colegii din clanul nebunilor, robele cu galben, diplomele facute sul si legate cu panglica subtire, tot galbena...ce vremuri...Daca ar sti colegii cu cat drag am stat sa le printam si sa le legam oare s-ar duce acasa sa le caute? :P
Degaba zic unii ca nu se compara facultatea cu liceul, se compara, eu am invatat multe lucruri de viata in perioada aia "lipsita de griji" cum ii mai zicem uneori.
Dar lasand amintirile la o parte, acum am licenta ca o poarta spre inainte. Viata vezi ca vin sa ma afirm si eu! :P

Zi mare!

Da, azi e o zi mare pt ca e ziua mea!!! :D
Pe langa faptul ca am inceput-o cu un conflict si o cearta de la 00:00 cand sunau telefoanele in timp ce lucram la licenta, somnul putin si caldura pareau sa o faca o zi de tot rahatul. Toate pana am primit o veste (nu cea ca am bani pe card de la ai mei sa imi cinstesc prietenii) super buna. Care este, o sa va prindeti din posturi viitoare. Am primit si flooori :D si...incep sa ma alint aiurea asa ca ma duc spre casa (evident azi nu puteam lipsi de la birou) in speranta ca vine mai repede seara sa ies cu niste prieteni speciali la baut :P

Undevaaaaaa prin vama...cand betiiiiivii dorm...super melodie! Inca o data BRAVO pt Chirila si tot grupul cu care a compus albumul zilei mele :P

Sanatate si reactii

Cum reactionezi cand afli o veste proasta? Depinde de cine e implicat si cat de tare iti pasa de persoana respectiva.
Dar cand e vorba de tine, cum faci? Cum o fi sa iti faci niste analize banale si dupa aia sa te simti mai rau si sa afli ca ai fost infectat cu ceva din neglijenta unei asistente? (cunosc caz) Devastator!
Dar cum e cand persoana pe care ajungi sa o adori, de care dragostea trece repede si ajunge imediat la iubire, e bolnava? Cat de neputincios te poti simti in astfel de momente? Adunand la vestea asta jena persoanei iubite, stare care o determina sa te indeparteze pentru a nu suferi degeaba alturi de ea te imbolnavesti si tu ca om, ne nervi, de durere, de dragoste. E greu pentru un om bolnav, nu pe moarte, dar cu o boala care se trateaza pe termen lung, sa reactioneze rational, e greu pentru persoana in cauza sa se exprime si de aceea e si mai greu pentru cineva din exterior sa inteleaga.
De cateva zile ma gandesc cum as reactiona in una din cele 2 situatii si mi-e greu sa gandesc ce as face. As vea sa ajut, sa fiu alaturi dar totodata as vrea sa respect alegerea persoanei apropiate. Concluzia mea: nu exista o reteta universal valabila, totul se inampla in functie de situatie si persoane asa ca am abandonat analiza cu speranta ca nu voi trece prin asta...si sper...in zadar...

Dezvaluiri

Era o zi insorita. Iar si-a uitat ochelarii acasa si o dor ochii de la lumina puternica. In statie la tramvai e multa lume, dar pentru ea nu e nimeni, e singura cu muzica ei si cu gandurile ei. O adiere de vant ii plimba parul pe fata, exact ca atunci cand era cu el in masina si i-a povestit atatea lucruri mult asteptate. A trecut atat de mult timp pana a puut sa ii confirme toate banuielile incat a parut o vesnicie. Vorbele lui i-au usurat sufeltul, desi acele conefsiuni ii rupeau sufeltul pentru ca isi dadea seama cat de mica si insignifianta a facut-o timpul si daruirea totala lui.
Vine tramvaiul si intr-o sclipire de moment urca pe ultima usa, ca de obicei. Gandurile o fura inainte sa isi gaseasca un loc si aproape cade la plecare. E fericita ca a reusit sa vorbeasca cu el asa cum si-a dorit de mult, ca intre prieteni vechi, desi l-a simtit inca retinut la multe lucruri.
Pana sa se dezmeticeasca a ajuns la destinatie. Vantul ii sufla in fata, parul ii mangaie gatul lung, ii mangaie zambetul de pe buze si ii da un suflu nou. Azi e alta zi noua, un alt inceput pentru ca acum simte ca i se va implini curand dorinta pusa cu jumatate de an in urma. De azi, datorita celui care i-a adus cele mai multe bucurii si suferinte, se intalneste cu fericirea.
Sinceritatea e de aur, i-a redat un prieten si i-a redat viata pe care si-o dorea, acum spera doar sa o ajute in continuare si sa intalneasca oameni care sa o inteleaga si sa o aprecieze asa cum e, spunand lucrurile pe fata.